Politica de cookies
1Pe scurt
Singurul cookie pe care îl poate seta acest site este „consimt" — alegerea făcută de tine în bara de jos, ținută un an ca să nu te întrebăm la fiecare vizită; nu te identifică și nu urmărește nimic. În rest, zero: fără cookie-uri de analiză, de publicitate sau de urmărire. Măsurăm doar vizitele, anonim — iar din bara de jos poți apăsa „Doar necesare" ca să oprești și asta. Cum măsurăm scrie la punctul 3.
2Ce sunt cookie-urile
Cookie-urile sunt fișiere mici salvate de browser la cererea unui site, folosite de obicei pentru a reține preferințe sau pentru statistici și publicitate. Noi nu le folosim în aceste scopuri.
3Cum numărăm vizitele
Când deschizi o pagină, browserul trimite către serverul nostru: ce pagină ai deschis, în ce zi, de unde ai venit (site-ul sau reclama care te-a adus), fusul orar (din care reiese țara), dacă ai apăsat pe butonul de telefon sau de WhatsApp și cât timp ai ținut pagina deschisă. Din adresa IP a cererii, serverul aproximează pe loc și orașul — apoi adresa se aruncă: pe disc ajunge doar numele orașului, niciodată IP-ul. Ca să știm că trei pagini deschise una după alta sunt aceeași vizită, browserul tău ține un cod aleatoriu de sesiune (în sessionStorage, nu cookie): el se șterge singur când închizi fila și nu te poate recunoaște la o vizită viitoare.
Ce NU se salvează: adresa ta IP (e folosită o clipă pentru orașul aproximativ, apoi se aruncă), un identificator de dispozitiv, un cookie, numele browserului sau ce ai făcut pe alte site-uri.
Din datele noastre nu se poate reconstitui nicio persoană. Știm că „un vizitator a văzut marți paginile Y și Z și a stat două minute" — dar nu cine a fost, și nu-l putem lega de vizita de miercuri.
La ce folosește: patronul firmei primește lunar un raport cu numărul de vizite și de apăsări pe telefon, ca să vadă dacă site-ul îi aduce clienți. Datele stau pe serverul nostru din Uniunea Europeană și nu se dau nimănui.
Fiindcă măsurătoarea nu folosește cookie-uri și nu prelucrează date personale, nu ar avea nevoie de acordul tău — dar îți dăm oricum alegerea: apasă „Doar necesare" în bara de jos și contorul tace pe browserul tău. Alegerea ta se reține local — într-o notiță tehnică a browserului sau, unde aceasta e blocată, în micul cookie „consimt" de la punctul 1 — doar ca să nu te mai întrebăm. Merge, desigur, și orice extensie de blocare a scripturilor — site-ul funcționează normal în ambele cazuri.
4Servicii externe
Pagina nu încarcă nimic de pe servere străine. Fonturile, imaginile și stilurile sunt servite de pe serverul nostru, deci adresa ta IP nu ajunge la Google, la o rețea de publicitate sau la altcineva doar pentru că ai deschis pagina.
Singurele legături către servicii externe sunt cele pe care le apeși tu: butoanele de WhatsApp (te duc în aplicația WhatsApp), linkurile de navigare (Waze, Google Maps) și linkul către recenziile de pe Google. Datele pleacă abia în momentul în care apeși.
5Fără retargeting
Nu instalăm pixeli de publicitate și nu te urmărim pe alte site-uri după ce ne-ai vizitat. Contorul de la punctul 3 rămâne pe acest site și nu are cum să te recunoască în altă parte. Dacă vei vedea vreodată reclame la serviciile noastre, nu vor fi bazate pe vizita ta pe acest site.
6Cum controlezi cookie-urile
Poți bloca sau șterge cookie-urile din setările browserului tău (Chrome, Firefox, Safari, Edge). Site-ul nostru funcționează normal și cu cookie-urile blocate complet.
7Contact
Întrebări? Sună-ne la 0746 084 342, scrie la contact@barspeed.ro sau vezi politica de confidențialitate.